Chipul mortii: dialog cu Vladimir Bukowski despre natura comunismullui e-bog
Volumul este un adevărat rechizitoriu, dialogul celor doi fiind menit să arate că în anii de după revoluția din 1989 nu a existat cu adevărat voința de a se face cunoscute și de a se condamna crimele comunismului. Aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, deconspirarea Securității și înlăturarea foștilor activiști din funcțiile publice au rămas doar deziderate, pînă acum nefiind făcută o condamnare fermă, oficială a vechiului regim totalitar.
„Marius Oprea este unul dintre cei mai dinamici și mai lucizi istorici români ai subiectului pe care îl abordează – crimele comunismului. Și-a asumat riscuri foarte mari și cred că, în mare măsură, roadele se văd acum, prin crearea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, de care se va ocupa. Cărțile pe care le-a publicat – cum este și cea de față, Chipul morții, un rechizitoriu serios la adresa crimelor comunismului –, precum și toate eforturile lui se încadrează în acest context surprinzător, în care pentru prima dată se ia în discuție oficial, cu toată opoziția foștilor comuniști și a aliaților lor, caracterul criminal al regimurilor comuniste.“ (Stéphane Courtois)